Vicepreşedinta Parlamentului European, demisă de Roberta Metsola. Tatăl Evei Kaili a fost prins cu o valiză plină cu bani

Vicepreşedinta Parlamentului European, demisă de Roberta Metsola. Tatăl Evei Kaili a fost prins cu o valiză plină cu bani
Eva Kaili / Sursa foto - Facebook
Publicat: 11/12/2022, 07:17
Actualizat: 11/12/2022, 07:26

Eurodeputata Eva Kaili, vicepreşedintă a Parlamentului European, suspectată de autoritățile belgiene de corupţie, a fost demisă de preşedinta PE, Roberta Metsola. 

„Având în vedere investigaţiile judiciare în curs de desfăşurare de către autorităţile belgiene, preşedinta Metsola a decis să suspende cu efect imediat toate prerogativele, îndatoririle şi sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea sa de vicepreşedinte al Parlamentului European”, a anunţat sâmbătă seara un purtător de cuvânt al Robertei Metsola, notează AFP.

Anterior, în cursul zilei, Roberta Metsola scrisese pe Twitter că: „Parlamentul European stă ferm împotriva corupţiei”.

„În această etapă, nu putem comenta nicio investigaţie în curs, doar să confirmăm faptul că am cooperat şi vom coopera pe deplin cu toate autorităţile relevante care aplică legea şi cele judiciare. Vom face tot ceea ce putem pentru a sprijini cursul justiţiei”, a afirmat Roberta Metsola.

Surse: Tatăl vicepreşedintei Parlamentului European, prins cu o valiză plină cu bani

Conform publicației L’Echo, în timpul perchezițiilor, la locuința lui Eva Kaili din Bruxelles au fost descoperite „mai multe pungi pline cu bancnote”.

Aceleași surse au precizat că tatăl Evei Kaili a fost prins cu o valiză plină cu bani.

Eva Kaili / FOTO – Facebook

Eva Kaili, reținută într-un dosar privind suspiciuni de corupţie în care ar fi implicat Qatar-ul

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili (44 de ani) a fost arestată – vineri seara – la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatar-ul, a declarat o sursă apropiată dosarului. Alte patru arestări și 16 percheziții au fost efectuate, vineri, la Bruxelles în cadrul unei ample anchete anticorupție a Parchetului Federal, relatează publicația belgiană 7sur7.

Eva Kaili a fost „arestată pentru a fi audiată„ de poliţie. A fost percheziționată locuința acesteia, iar Partidul Socialist grec PASOK a anunțat imediat excluderea ei din partid, potrivit Kathimerini. De asemenea, partenerul său a fost reținut dimineața. Amândoi sunt anchetați pentru corupție.

Eva Kaili a fost prezentatoare la o televiziune grească și este europarlamentar din 2014. Locuința sa a fost percheziționată vineri seara, târziu, ulterior fiind interogată de poliția belgiană. Această informație a fost confirmată de Procuratura Federală.

Eva Kaili este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European, iar singura modalitate de a aresta un parlamentar protejat de imunitate este să îl prinzi în flagrant delict.

„O țară din Golf încearcă să influențeze deciziile economice și politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanțiale”

La data de 1 noiembrie 2022, Kaili a transmis pe Twitter că s-a întâlnit cu Al Marri, ministrul Muncii din Qatar: „Acest oficial al UE salută angajamentul Qatarului de a continua reformele în domeniul muncii după Cupa Mondială din 2022 și îi dorește un turneu de succes”.

Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei, vineri dimineaţa, în acelaşi caz. Sunt persoane cu vârste de 67, 53, 51 și 35 de ani, de naționalitate italiană.

Este vorba despre fostul europarlamentar S&D, italianul Pier-Antonio Panzeri, secretarul general al Confederației Internaționale a Sindicatelor, Luca Visentini, precum și un director de ONG și un asistent parlamentar european.

Perchezițiile au fost efectuate în mai multe municipalități din Bruxelles și în zonele învecinate, inclusiv în Ixelles, Schaerbeek, Crainhem, Forest și orașul Bruxelles.

Acestea au fost efectuate în cadrul unei anchete de amploare privind presupuse fapte de organizare criminală, corupție și spălare de bani, a declarat Parchetul Federal.

„Perchezițiile au permis anchetatorilor să rețină o sumă de aproximativ 600.000 de euro în numerar. De asemenea, au fost confiscate echipamente informatice și telefoane mobile. Aceste elemente vor fi analizate în cadrul investigațiilor”, a precizat Procuratura Federală.

Potrivit Le Soir, această sumă a fost descoperită la domiciliul lui Pier-Antonio Panzeri, un fost europarlamentar social-democrat.

Anchetatorii anticorupție, care și-au început activitatea la jumătatea lunii iulie, „suspectează că o țară din Golf încearcă să influențeze deciziile economice și politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanțiale sau prin oferirea de cadouri importante unor terțe părți cu o poziție politică sau strategică semnificativă în cadrul Parlamentului European”, a precizat parchetul federal în răspunsul său.

Beneficiarii banilor, personalităţi care au „o poziţie politică şi/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European

Ancheta este condusă de un judecător de instrucţie de la Bruxelles. Procuratura nu menționează Qatar, dar mai multe surse bine informate au declarat pentru Le Soir că este vorba de emiratul care găzduiește în aceste zile Campionatul Mondial de Fotbal.

Dosarul ar viza încercările Qatarului de a demonstra că a făcut progrese în ceea ce privește drepturile omului și condițiile de muncă ale migranților după criticile dure privind sutele de decesele ale muncitorilor care au lucrat pentru a ridica stadioanele care găzduiesc Cupa Mondială de Fotbal, potrivit Le Soir.

În ceea ce priveşte beneficiarii, aceştia sunt personalităţi care au „o poziţie politică şi/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...